Primaria Costesti

Primaria Comunei
Costeşti
- Judeţul Iaşi -

Primaria Costesti

Cetatenii


    Printre oamenii de cultură pe care i-a găzduit și cu care se mândrește comuna Costeşti, o amintim pe Alice Voinescu, născută Alice Steriadi, în 1885 la Turnu Severin. Absolventă a Facultăţii de Litere şi Filosofie la Bucureşti, luându-și licenţa cu Titu Maiorescu, a fost cea mai inteligentă femeie din Bucureşti a acelor vremuri (după cum spunea Arghezi), o personalitate plurivalentă, de o cultură puţin comună, eminentă specialistă în istoria filosofiei, a istoriei dramaturgiei universale şi în arta spectacolului. A fost o studentă apreciată de Titu Maiorescu, cu temeinice studii de psihologie şi filozofie în străinătate. 

În 1913 devine doctor în filosofie la Sorbona, fiind prima femeie din ţară care a dobândit acest titlu. Numele ei se leagă de Costeşti prin faptul că aici a fost exilată timp de doi ani (nov. 1952 – 1954) deoarece a luat atitudine faţă de abdicarea impusă regelui Mihai, fiind acuzată de uneltiri împotriva regimului lui Petru Groza din acea vreme. "O ţară care îşi renegă trecutul, nu are viitor", spunea Alice Voinescu referitor la evenimentele din acea vreme. 

În 2001 apare, la Editura Albatros, "Scrisori din Costeşti" - ce conţin corespondenţa din perioada şederii în Costeşti cu buna ei prietenă Florica (Flo) Rarincescu. 

În semn de omagiu adus acestei personalităţi marcante, care s-a aflat doar în trecere pe la noi, in comuna Costeşti funcţionează o bibliotecă ce poartă numele de Biblioteca "Alice Voinescu", cu un număr de 4982 de volume de carte. În medie, biblioteca are cam 350 de utilizatori lunar, aceştia făcând parte din toate categoriile sociale, cu preponderenţă elevi. 

Biblioteca şcolară Școala Costești beneficiază de o bibliotecă cu 3920 de volume de carte, care răspunde nevoilor elevilor din comună.



.

Religie


text
text



.

Traditii si obiceiuri


text
text



.

Informatii contact

Costesti, Judetul Iasi
Cod postal 705305
Tel 0232722106
Fax 0232722106
ad.primariacostesti@gmail.com

galerie foto

Conditii Meteo

Ournet.ro

Curs valutar BNR

Stiri locale

Copyright © Primaria Costesti